Despre carte: 2015 / Știința Iranului nu a luat locul pe care ar trebui să-l aibă și cunoaștem lumea iraniană superficial . Parcă i s-a aruncat peste el un văl mare, prin care strălucesc doar lumini individuale: Susa, Persepolis, Samarkand, Herat, Isfahan, Shiraz, miniaturi, poezii... Toate aceste lumini ar fi trebuit să scânteie, ar fi trebuit să fie la fel de bine. strălucitor ca albastrul incomparabil al cerului iranian, ca deșerturile întinse ale Iranului de nisip auriu, ca munții săi goi, ca teologia luminii, ca bolțile templelor căptușite cu plăci azurii, ca trandafirii lui Isfahan, ca poeții săi. cu „simplitatea lor inimitabilă”. Pentru noi, se estompează într-un grup eterogen de țări islamice, deși chiar și acolo arată o individualitate puternică. În același timp, istoria Iranului este strâns legată de istoria lumii. Orice istoric, orice om educat trebuie să-l cunoască. Cum poate cineva să citească și să înțeleagă Biblia fără a ști despre captivitatea babiloniană și decretul de eliberare a lui Cirus, „unsul lui Iahve”, în cuvintele Deuteronomului Isaia? Cum se poate studia istoria Greciei fără a ignora războaiele persane, Herodot, care s-a născut cetăţean iranian, Alexandru şi cucerirea sa a lumii? Cine va rămâne indiferent de sosirea magicienilor, regilor-preoți iranieni, la leagănul lui Hristos? Cine ar îndrăzni să uite cât de fundamentală a fost lupta lungă cu parți și sasanizi pentru Imperiul Roman? Cum i-am percepe pe indieni dacă nu am ști că islamul indian a fost cel puțin parțial influențat de islamul iranian? Dar dragostea curtenească a frumosului nostru Ev Mediu nu își are originea în țara catarilor, la care au ajuns ecourile celor întâmplate în văile Mesopotamiei? Întrebări similare pot fi multiplicate la infinit.